Așe da !
Vecinu’ Linișchitu s-o-mpăcat cu vecinu’ Piștol, că zîce că ș-ar fi dată sama că nu iel, aghică vecinu’ Piștol, nu i-ar mai fi adusă ‘năpoi budacu’ luat împrumut, ci l-ar fi uitată iel în morminț’, săptămîna trecută, cînd zîce că ar fi marsă ca și taie ceva buruieni tari în coaje dî pă mormîntu’ lu’ soacrî-sa. Dumniezo ș-o ierchie, că zîce vecinu’ Linișchitu că are ce-i ierta, că i-o făcut viața friptă atîta l-o toncănit la cap. La urma urmilor, morțîî cu morțîî și cei vii cu vecinu’ Linișchitu, care zîce că s-o linișchit zîcînd: -“Binie că găsîi io budacu’! Că nici moartă nu-m’ dă pace soacrî-mia. Așe mă toropii dă cap, tăt cu gîndu-nfricat la ia, dă acoalia-l uitai, lîngă mormînt”.