Category: Poveșchi

Povestia cu număru’ 1 Bace Toghiere și Hicler

Povestia cu număru’ 1

Bace Toghiere şi Hicler

 

Înt-o duminică dîp-amniază vecinii noşchi şighiau, ca dă obicei, pă lăviţ’, la uliţă. Barbaţîî jucau cărţ’, muierile boscoroghiau dăspră fel şi fel dă răpţăchie dă mîncăruri şi plăcinturi. Nu iera rău pă lăviţ’ la umbră. Vîntu’ adia uşor. Noi pruncii şighiam p-aproape, mai trajiam şi noi cu urechia la ce povestiau cii bătrîni. Dă altfel nici nu nie lăsau a’ noşchi şi nie jucăm în mijlocu’ uliţîî că iera praf mare şi ieram mîndru îmbracaţ’. No dară, doară iera duminică şi-am fost la biserică cu hanile cel’ noi.

Unu’ dîntră noi pruncii, mai îndrăzneţ, l-o bîzîit pă bace Toghiere cu tăt felu’ dă-ntrebări întrebătoare. La on moment dat l-o-ntrebat dacă o auzît iel dă Hitler şi dă războiu’ purtat dă soldaţîî romîni cu soldaţîî niemţ’. Bace Toghiere o închis ochii v-o doauă tri clipe, ş-o răghicat clopu’ uşooor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o suspinat afund ş-apoi o zîs: -“Apăi drajii mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă! N-o fost uşor pă front. Mari nănorociri o adus războiu. Mulchie am păţît şi io. Da iaca, dacă tăt m-aţ’ întrebat dă Hicler, am şi vă zîc o poveste cu tîlc, dîn război. Fiţ’ atenţ’!

Ieram inghieva în spachile frontului, cantonaţ înt-o unitachie militară. Înt-o zî, dînt-odată şi pă năpregăchichie, o trîmbiţat trompetistu adunaria pă platou unităţîî. Am iexecutat dă urjenţă ordinu’, dîn zîsa lu’ unu’ întocmai şi la timp, ni-am aliniet ş-am luat poziţîia dă ghirepţ’. O vinit comandantu’ în  vitezîie maximă şi ni-o zîs: -”Oșchieni! Veghieţ’ că trece Hicler p-aci şi s-ar puchia și să bagă şi pî la noi, aşe că atenţîie mărită!”. Vă daţ’ voi sama, drajii mniei, c-aviam şi dau faţă cu Hicler, marile commandant dă oşchi?

Chi-ai întălnit ‘mnieta cu Hitler al Germaniei ?”, am întrebat noi, pruncii, aşchieptînd răspunsu’ cu gurile căscachie şi ochii crăscoieţ’.

Apăi da, drajii mniei. Fiţ’ atenţ’ cum s-o-ntîmplat! Cum şighiam noi oșchienii în poziţîie dă dat onoru’, num-am văzut că dîn stînga s-o băgat Hicler pă căputu’ unităţîi, cu vo tri jenerali. Mă! D-aşe viniau, că numa’ fluturau mantăile pă ei. Li-am dat onoru’, Hicler ni-o inșpectat dîn uochi, numa că în momentu în care o trecut iel, marile cinducător dă oșchi p-îngă minie, ce creghieţ’ c-am făcut? Avînd corajie năbănuită numa’ dă minie, am bătut tri paşi dă defilare înenchia frontului ş-am zîs: -“Mă Hicler! Tu ai şi pchierz’ războiu’ aista!” La care Hicler s-o oprit, s-o uitat luuung la minie, cam cît numeri pînă la cinci o dată, apoi m-o măsurat dî la cucu’ dî pă căpelă pînă in vîrfu’ boconcilor şi m-o zîs apăsat: -“Nu chie chieme bace Toghiere!”, dîpă care m-o sălutat scurt, io l-am sălutat la fel dă scurt da şi zvîcnit, apoi o făcut scurt la ghireapta şi s-o caaam mai dus, pă căputu’ unitătîî, cu tăt cu jeneralii lui, dă numa’ or fluturat mantăile pă ei”.

-“Oaaaa!”. Atîta am mai putut noi, pruncii, zîce dă mnirare.

Apăi, dragii mniei cei dă buni, iac-aşe, mulchie i să pot intîmpla omului, da io una şi bună vă zîc amu, la-ncheieria poveşchii, – mare atenţîie! Viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ şi veghieţ’!”.

 

Dicţionar: lăviţ’ – bănci; boscoroghiau – pălăvrăgeau; răpţăchie – reţete; jejichie – degete; crăscoieţ’ – căscaţi; cătanile – soldaţii; căputu’ – poarta; corajie – curaj; capelă  – bonetă.

 

Gheorghe Hodrea

Poveşchile lu’ Bace Toghiere

Introducere

În multe rânduri ne aducem aminte cu drag de anii copilăriei care, prea repede, au trecut. De prima zi de gradiniţă, prima serbare, prima zi de şcoală, sfârşitul primei clase, jocurile copilăriei cu juliturile genunchilor, de concursurile de spart becuri cu praştia, de alte şi alte trăsnăi, toate acestea pierdute, parcă, în negura vremii.

Ne amintim cu plăcere chipurile bunicilor, vecinilor şi consătenilor în vârstă, într-un cuvânt, bătrânii satului.

Când vorbim de bătrâni, ne gandim mai puţin la bătrânii cu adevarat bătrâni, gârboviţi de ani şi boli, tăcuţi în neputinţele lor, cărora le păstrăm respectul cuvenit, de multe ori nimic zicând. De cele mai multe ori îi aducem aproape, în minte, pe bătrânii fericiţi, puţini din păcate la număr.

Un bătrân fericit parcă nu arată a om bătrân. Dincolo de toate neputinţele care-l încearcă, are mereu privirea caldă si vocea  blândă. Dacă Cel de Sus îi dăruieşte ani îndelungaţi cu sănătate, nu bătrâneţile îl macină ci mai degrabă începutul sfârşitului visurilor sale. Aceştia sunt bătrânii puternici, care-ţi împărtăşesc trăirile lor, care-ţi pot da un sfat bun la momentul potrivit, pe care-i asculţi cu plăcere povestindu-şi păţaniile, de multe ori exagerate, inventate sau preluate te miri de pe unde.

Un astfel de bătrân, cu siguranţă l-am avut aproape, fiecare dintre noi şi ne-a înveselit după amiezile şi serile de vară. Bunic, unchi, vecin sau pur şi simplu consătean, parcă-i vedem chipul în faţa ochilor, parcă-i auzim vocea…

Nu-l ignoraţi dacă mai traieşte. Dacă a plecat, amintiţi-vă cu plăcere poveştile lui şi daţi-le mai departe. Eu mi-l amintesc cu plăcere şi în rândurile ce urmeaza vreau să vi-l prezint.

Profil

Potrivit dă înalt, mai mult sclab, veteran dă război, cam la 82 dă ani, plăcut la voarbă şi port, gata oricînd şi-ţ’ deie on sfat dă folos, înţălept, trecut pîn mulchie, preceput la  treburile gospodăreşchi. Consecvent în ceea ce priveşchiee îmbrăcăminchia locului

vara purta: in picioare şclarfe ori săndale niegre, păntăloni niegri, subţîri, strînşi înt-o curauă dă pchiele nieagră, chimeşe albă cu cel mult tri bumbi mici la grumaz (dă obicei, doi dîntrî ei dăzbumbaţ’), zobon niegru păstă chimeşe, clop niegru mai subţîre. Păstă chimeşe şi zobon, cînd iera mai rece , lua vizlicu’.

iarna purta: în picioare boconci dîn pchiele dă porc, niegri, bocsăliţ’. Cînd meria inghieva, cu treburi importante, lua cizmile dă bocs, bocsălichie ca la armată, dă chie veghiai în iele. Păstă hanie lua rocu’. Pă cap, cuşma dîn pchiele dă oaie, niagră, ‘naltă şi ascuţîtă ca o căpiţă dă paie. Rar dă tăt, pufăia dînt-o ţîgare tip trăbuc, făcută dîn duhan tăiet mînînţăl pă on dărab dă scîndură dă lemn şi împachetat în frunză dă duhan, sămn că să gînghieşchie iel cinie şchie la ce.

Oamini buni! Aista-i,

Bace Toghiere!

Dicţionar: şclarfe – şlapi; bumbi – nasturi; grumaz – gât; zobon – vestă; clop – pălărie; vizlicu’ – vestonul; boconci – bocanci; bocsăliţ’ – lustruiţi cu cremă de ghete; cizme dă bocs – cizme din piele, înalte, ce se lustruiau cu box; rocu’ – palton ţărănesc, mai scurt; cuşma – căciulă din piele de oaie; duhan – tutun; mînînţăl – mărunt; dărab – bucată.

Gheorghe Hodrea